in

8 lucruri pe care nu le ştiai despre câini! Punctul 4 e chiar surprinzator…

Cercetătorii au aflat ce visează când dorm, cât de fin le este mirosul sau cât îi duce mintea.

Fac parte din familia noastră, îi iubim ca pe nişte copii, dar nu ştim o mulţime de lucruri despre ei. Cum ar fi faptul că au un simţ al mirosului de 40 de ori mai dezvoltat decât al nostru, că nasul lor este corespondentul amprentelor umane, sau că pot transmite mesaje diferite prin mişcarea cozii

1. Visează ca oamenii. Ai observat, cu siguranţă, cum căţelul tău îşi mişcă pleoapele şi lăbuţele în timp ce doarme. În acel moment visează. Cercetătorii au stabilit că prietenii noştri patru¬pezi au un tipar de somn şi o activitate cerebrală similare cu ale omului. Visele lor constau, probabil, în imaginarea unor activităţi familiare, cum ar fi jucatul afară împreună cu stăpânul.

2. Fiecare nas este unic, nu există două la fel. Nasul unui câine este echivalentul amprentelor umane – fiecare nas are un mod unic al cutelor.

3. Zona din creier responsabilă cu mirosul este de 40 de ori mai mare decât la om. Câinii au în nas milioane de receptori ai mirosului. Spre exemplu, un teckel are, în medie, 125 de milioane de receptori, pe când omul are doar 5 milioane. Acest lucru le permite patrupedelor să miroasă droguri, explozibil, să ia urma unui om şi multe altele.

4. Nivelul lor de inteligenţă e ca al unui copil de doi ani. Potrivit cercetătorului Stanley Coren, citat de Reader’s Digest, un câine poate număra, poate înţelege peste 150 de cuvinte şi chiar poate şti să-şi păcălească stăpânul sau pe alţi suraţi ca să obţină mâncare. Evident, inteligenţa fiecărui câine variază în funcţie de rasă.

5. Femelele se împerechează doar de două ori pe an, atunci când intră în călduri. Prin urmare, crescătorii de câini de rasă trebuie să-şi planifice cu atenţie momentul împerecherii.

6. Au ceea ce numim “al şaselea simţ”. Un sondaj realizat în 2010 printre stăpânii de câini a scos la iveală lucruri interesante. 67% din proprietari au raportat un comportament ciudat al câinelui lor exact înaintea unei furtuni, alţi 43% au mărturisit că patrupedul avea un comportament diferit înainte de a se întâmpla ceva urât. Unii câini urlau, alţii erau agitaţi, alţii încercau să se ascundă. Alte cercetări au demonstrat că aceste patrupede pot detecta anumite boli la om, precum cancerul.

7. Datul din coadă are propriul limbaj. Nu înseamnă doar bucurie. Potrivit discovery.com, câinii dau din coadă la dreapta când sunt fericiţi, la stânga atunci când sunt speriaţi. Dacă îşi ţin coada jos atunci când dau din ea înseamnă că sunt nesiguri, iar când dau din ea rapid, sunt tensionaţi şi au pupilele dilatate este semn de agresivitate.

8. Puii se nasc orbi şi surzi. Majoritatea îşi deschid ochii şi încep să răspundă la semnale sonore abia după două săptămâni.

 

Sursa: Click

Grădinărit fără grădină. 3 lucruri simple care te ajută să transformi balconul într-o mini seră

Ghid de îngrijire a unei broaşte ţestoase. Tot ce trebuie să ştii!